Sunteți unicul politician care a luptat la propriu, cu arma în mână în războiul din Transnistria. După mine e mare lucru. În această perioadă de mare lașitate politică, devine și mai valoros acest fapt din biografia d-voastră.

Deaceea mi-am dorit să realizez un interviu cu omul și politicianul – Sergiu Mocanu.

Sunteți un politician  perceput în spațiul public ca  fiind controversat. Până la urmă n-ați reușit să vă spălați de sintagma: Consilierul lui Voronin!

– De ce credeți că alți politicieni au fost iertați pentru greșeli mai monstruoase cum ar fi: Trădare de țară, furt de miliarde, dar d-voastră nu?

Întrebările, foarte des, conțin în ele răspunsuri, răspunsul care se conține în întrebarea asta, este faptul că Dumneavoastră (voluntar sau involuntar) vă intoxicați cu vorbe vânturate, la întâmplare, de o cloacă de profitori din presă și din societatea civilă, care întotdeauna s-au hrănit din resturile de la mesele copioase ale politicienilor.

Eu nu am făcut niciodată vreo tranzacție cu cineva dintre ei ca să mă ung pe orgoliile lor sau să-i rog să-mi spele imaginea contra cost, or tocmai asta, în mod sigur, nu mi-o pot ierta acești mameluci. Eu nu mă raportez la percepția lor, eu mă raportez la convingerile oamenilor liberi și la principiile mele de viață.

La război, în funcția de consilier al lui Voronin sau în pușcărie, m-am condus întotdeauna de aceleași principii. Nu intenționez să șterg sau să spăl, cum ziceți Dumneavoastră, ceva din trecutul meu și asta nu pentru că nu aș fi făcut greșeli, ci pentru că procesele de conștiință pe care mi le-am făcut pe parcursul vieții au alte capete de acuzare decât cele pe care încearcă să mi le incrimineze cei care strică de mai mulți ani aerul în Chișinău.

– De-a lungul istoriei în orice societate, comunitate decadentă, lipsită de orice vitalitate, rolul așa-zis al ,,nebunului” devine central. El își asumă haina celui care spune adevărul gol-goluț. D-voastră resimțiți greutatea adevărului spus?

V-ați asumat acest rol conștient?

Eu nu mi-am asumat acest rol. Eu nu rostesc adevăruri, nici „goale-goluțe” și nici îmbrăcate în mantii de „cauze nobile”. Eu cred în cuvinte, eu cred în faptul că materialitățile din jurul nostru au fost la început cuvinte. Rolul pe care mi-l asum este de Cuvântător. Asta am pretins-o întotdeauna: „Sunt un cuvântător și, în aceeași măsură, un făptuitor a cărui acțiuni au fost la începuturi cuvinte. Faptele care nu provin din cuvinte sunt goluri care ne devorează ființa.

Cuvintele mele au fost și sunt diferite: de bine, de rău, de ocară, de revoltă, de indignare, de silă, de mărturisire, de pocăință… Niciodată nu mi-a fost frică de cuvinte. Coșmarul vieții mele sunt necuvintele (golurile)”.Aici m-am autocitat, dar în ce ține de Adevăr, el este unul singur și relația noastră cu El este de o intimitate atât de adâncă încât riscăm să facem striptis moral dacă îl invocăm în viața laică sau, Doamne ferește, în cea politică.

Iar dacă cumva v-ați referit la faptul că eu spun lucrurile pe șleau, direct și penetrant, atunci vreau să vă spun că politica adevărată întotdeauna s-a făcut doar așa. Priviți dezbaterile din Parlamentul Marei Britanii sau din Congresul american. Pudoarea asta publică, venită la noi pe filieră neo-marxistă din parlamente europene, s-a uns pe mucegaiul comunist din mintea unor așa–ziși politicieni de la Chișinău, ca untura pe slănină.

Pentru că, așa cum ar spune istoricul Lucian Boia, noi ne tragem imediat din comuniști mai mult decât din strămoșii noștri pretinși faimoși. Așa că Leancă sau Popescu sunt actualii comsomoliști ai noii ideologii europene – Corectitudinea politică, iar moldovenii care sunt descendenți al colhoznicilor sovietice, nu al țăranilor înstăriți din perioada interbelică, când se satură de vreun Leancă sau Popescu, îi votează pe alții care au aceleași trăsături.

 – Aveți un parcurs foarte neordinar, șerpuit aș zice. În 1998 ați fost exclus din Partidul Popular Creștin Democrat. De ce ați fost debarcat? Care au fost motivele reale?

Ceea ce invocați este o istorie veche și deja irelevantă. Eu am o istorie deloc șerpuită. Parcursul meu este chiar foarte rectiliniu. Ca să puteți observa asta trebuie să vă uitați la ce au făcut ații și cum și-au schimbat ei viziunile,opiniile, cum și-au mutilat chipurile, de la Roșca până la Ghimpu și Voronin și o să constatați că eu am stat întotdeauna santinelă de gardă la același post: politic, geopolitic, doctrinar și ideologic. Este un exercițiu complicat, recunosc, și nu există nici un interes public pentru așa ceva, iar eu nu am timp de pierdut pentru a vă schimba această optică sau pentru a vă smulge din mocirla asta bâhlită a „percepției publice moldovenești”, în care „filații renasc sfinți”, de fiecare dată, după ce sunt băgați la pușcărie, prin clone la fel de ipocrite ca Maia Sandu sau Năstase.

 Din 1998 (!) până astăzi, trăiesc o viață de politician activă. Dacă Putere numiți funcțiile de demnitate publică, să știți că pe toate le-am părăsit din proprie inițiativă: din funcția de Vice-președinte al raionului Cantemir am plecat la război, din funcția de deputat am plecat în opoziție jurnalistică și de stradă, iar din cea de consilier am ajuns în pușcărie. Eu nu vreau la Putere (cu orice preț), costurile pentru mine contează cel mai mult.Eu vreau să-mi realizezi ideile fără ca să-mi terfelesc principiile mele de viață.

Dacă aș ști eu de unde „curge” motivația asta poate mi-ar veni câte o dată să-i închid robinetul. Așa că-i bine să nu știu. 😊

Conceptul nostru Republica Unirii nu este unul de reparație istorică, ci de construcție națională modernă. România poate deveni, prin acest concept, un stat liberal modern cu șanse mari de afirmare regională și general europeană. „Impozitul unirii” pe care să-l plătească fiecare cetățean din cele două state, înainte de a fi suportul financiar al acestui proiect, este elementul de coeziune națională care îl poate face părticică a unei mari realizări românești pe orice etnic ucrainean, rus, maghiar sau rom.

Ca să putem să ne rupem din mocirla asta imperială rusească, comunistă, cominternistă sau, mai nou, mafiotă este nevoie să nu uităm că suntem singurii români din afara României care avem un stat-instrument de realizare a Unirii. Pentru asta trebuie să ne învățam a visa mare și a juca tare. Eu și colegii mei facem asta zilnic.

Cine are detector de bun simț în Chișinău? Ziariștii lui Plahotniuc, ai lui Năstase sau ai lui Dodon? Directorii de opinie lăsați aici de KGB să vegheze ca moldovenii să linșeze pe oricine care va fi mai răsărit între ei?  Sau poate rătăciții ăștia mai noi cu „harvarduri” și „sorbone” făcute prin cartierele rău famate ale unor orașe de provincie din Europa sau America? Hoția, ipocrizia și prostia pot fi combătute cu vehemență de limbaj, nu cu toasturi de nunți și cumetrii! Nu cred, în același timp, că îmi puteți aduce un exemplu de dezbatere publică, în care să fi fost arogant și să-l fi umilit pe vreun hoț, ipocrit sau pe vreun prost din politica moldovenească.  

Un cetățean responsabil își plătește impozitele și nu mai votează niciodată cu politicienii care au cheltuit irațional sau greșit banii publici. Noi trăim într-o țară în care politicienii nu se pot compromite chiar dacă fac tot ce le stă în puteri pentru asta.

Bun, dumerit și părtinitor.