Featured Posts

To top
28 nov.

Lia Pogolșa: ,,Iubește-te mai întâi pe tine!”

Lia Pogolșa este femeia – Duracell. Antrenată în diferite proiecte, într-o fugă continuă. Consultant la Clickacademy – digital marketing. Am cunoscut-o  întâmplător.

Mai târziu i-am aflat și istoria ei de viață,  absolut surprizătoare! După un divorț complicat, precum toate divorțurile în care sunt implicați copii, doi copii, a reușit să se reinventeze cu zâmbetul pe buze.

Nu vreau să intru în multe detalii, dar din păcate în Moldova a treia familie divorțează, deaceea e o temă  cât se poate de actuală și dureroasă în același timp.

E adevărat că după divorț stima de sine e scăzută?

NU. În cazul meu  stima de sine a crescut și am căpătat o forță interioară, care m-a ghidat spre rezultatele dorite. În căsnicie mi-au fost blocate dorințele.

Care sunt lecțiile de viață  pe care le-ai învățat?

Să visez  continuu și să cred în propriile puteri. Să n-aștept să-mi rezolve cineva problemele.

Nu cred în oamenii care azi îți sunt prieteni, iar mâine te bârfesc.

Crezul meu este:

Iubește-te mai întâi pe tine, atât, încât ceilalți să te iubească la fel de mult. Nu te dedica oamenilor care nu-ți apreciază și respectă eforturile.

Cât de valoroasă e conectarea umană într-o lume tot mai digitală?

Chiar dacă  munca mea presupune multe ore online, sunt  într-un permanent  contact cu oamenii la diferite întâlniri, evenimente și networking.

E foarte important să ne alegem câteva grupuri de oameni cu viziuni comune pentru a socializa și comunica cu emoții adevărate și “descărca” gânduri. :))

Inteligența artificială sau umană? De ce ai ales acest domeniu de activitate?

Eu, peste 10 ani mă văd tot lucrând cu oamenii  pentru promovarea evenimentelor, comunități, țări. Ce-i drept, oricum, primul contact îl vor avea cu mine de pe online.

Scopul e să ajung prin Comunitatea #MameDigital în orice colț al lumii, unde sunt femei care vorbesc în limba română și lucrează, dezvoltă un proiect online sau doresc să obțină un job online.

Suntem martorii celei de a patra revoluții industriale. Unii specialiști apreciază că, în următoarele două decenii, lumea se va schimba mai mult decât în ultimele trei secole.

Cât de “fantastica” va deveni realitatea în care vom trăi?

Oricât de fantastică va fi, oricum ne vom interconecta la un click distanță, cu orice om și orice companie. Călătoriile și vacanțele vor fi metoda perfectă de-a interacționa propriu-zis și a trăi emoții. Ar fi fantastic să călătorim 24/24 12/12 luni ale anului. Asta îmi  doresc în urmatorii 3-5 ani, deja încep să simt acest ritm.

Ce îți dorești să realizezi în următorii doi ani?

Urmatorii doi ani sunt dedicați pentru a-mi continua realizarea visulu de a avea o platformă online de educație și instruire și cea mai mare comunitate internațională de mamedigitale din toată lumea.

Ce înseamnă sa fii o femeie puternica? Este un mit în contextul actual? Ce atribute are femeia puternica?

O femeie puternica e împacată cu Eu-ul ei, se iubește și are obiective bine stabilite. Știe unde este acum și unde va ajunge în 1-5-10-20 ani.

Cum te descrii în trei cuvinte?

Sursă vie de energie!!!

Mulțumesc!

Împărtășește dragostea pe:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •