Femeia sălbatică și-a păstrat intuiția, creativitatea și puterea intacte. Toate, fără excepție o simțim în noi.

Cele mai multe o cunoaștem cu adevărat, când naștem, când devenim mame. Ea intervine în viața noastră cu o forță și intuiție nebănuită.

Din acel moment, m-am trezit și m-am lepădat de multele iluzii.
Parcurg o perioada frumoasă, apar în viață mea femei deosebite, adevărate.
Superman pe lângă ele arată ca pudelul Archi, alb, pufos, și mărunțel , odrasla vecinei.

Femei care, ajunse într-o situaţie-limită, îşi descoperă şi activează nişte resurse pe care nici nu şi le bănuiau.
Nu sunt perfecte, nu-s din Comedia, The Stepford Wivels.
Le intalnești pe stradă, pot fi diferite: zâmbitoare, gânditoare, furioase.
Să nu le judecați, ele au dreptul sa fie așa. Eu demult am încetat să mai judec femeile. Pe unele le înțeleg, pe altele le admir, iar pentru a treia categorie sunt tolerantă, știu că va veni timpul și vor înțelege. Se vor trezi.

De ce scriu despre reflecțiile mele, pe alocuri banale?  N-aș face-o, dacă cu ceva timp in urma, n-aș fi trăit experiențele a șaisprezece femei. Toate adunate să-și dezlege ce era legat, adică, rănile bandajate, venise timpul lor pentru eliberare, să respire.
Tot acolo, am înțeles rostul Șezătorilor. Tradiția de-a se aduna, a cânta, a povesti istorioare auzite sau inventate. Glume spuse in așa fel, că bărbații s-ar simți prost să le cunoască subtextul.
Trăirile, emoțiile, problemele noastre, nu-s atât de unice, pe cât s-ar părea. Ele sunt comune și asta ne unește.

Mai multe șezători, mai multă eliberare și bucurie, că suntem femei.
Se pot numi altfel, asta nu contează, ele sunt, și-mi place.
Eu cred în solidaritate feminină, orice nu s-ar spune.
Dacă o simt, atunci există. 😇