Îngândurată privea florile din grădină cum cresc și se cuprind între ele, preferații bujori.

Se înălțau spre soare, parcă doreau să-l sorbească, într-un nesaț.
Peste tot numai flori, casă, grădină, la poartă.
O împătimită a frumosului, totul aranjat cu bun simț, fără cusur.
Într-o continuitate al esteticului se plimba prin grădină.Cu o tandrețe și feminitate greu de înțeles pentru o țărăncuță. Chiar dacă și provenea dintr-o familie înstărită, oricum, de țărani. Ținuta-i mereu dreaptă, ochi căprui cu nuanțe de verde, chihlimbar.
Fața ovală de o finețe și gingășie de copil.

De parcă a fost ruptă dintr-o altă lume, și catapultată aici, fără voia ei. Dar nevoită să accepte realitatea în care trăia.
Mișcările, privirea, toate sugerau, strigau dorul cela, de necunoscut.

Tatăl le interzise ei și surorii să se mai admire în oglindă. Și așa se holbau băieții și bărbații la ele. De-am cea mare, Varvara a fost pețită de câteva ori de un revizor venit tocmai de la Iași.

Iar ea la 16 ani, au îndrăznit câțiva admiratori să-i propună dragoste și grijă veșnică. Pe când alte fete râvneau la hore să danseze cu ei, ea îi refuza cu răceală. Unul atins de Nu-ul tranșant, drept răzbunare a convins muzicanții s-o dea afară rușinos de la horă. Noroc ca au intervenit frății care îi calmase nervii buclucașului cu orgoliul rănit.

Știa ca avea un ,,nuștiu ce” diferit. Și ei simțeau că se deosebește de alte fete:
Feminină, caldă dar în același timp rebelă, creativă și independentă în libertatea de-a alege.
În nici unul nu găsea acel ,,ceva”, care mocnea în ea de ceva timp. Cu cât mai mult îl ascundea. Devenea mai mare și greu de camuflat.
În lumea-i de necuprins, se trezea în fiecare dimineață în una plină de cutume și etichete, pe care le urma cu strictețe. Un fel de masochism greu de explicat. Dar până urmă era o realitate și nu puteai face abstracție de ea. Orânduirea  socială și mediul în care se născuse îi dictau un anumit comportament, chiar dacă nu curespundea eului interior.

Refuzurile erau și ele o exprimare a revoltei interioare. Și nici nu-și dorea sa fie percepută ca o răzvrătită care ar fi nevoită sa trăiască izolată de oameni și societate. Astfel, a învățat să joace extrem de flexibil și abil. Să jongleze între obiceiuri și femeia de lângă bujori, autentică. Din lipsă de cărări s-a revărsat ,,acel ceva”într-o amorezare, primele emoții amestecate cu endorfine și trăiri necunoscute.

Au respirat ambii sincronizat- dragostea. Ca un voal care-i proteja. Nici măcar n-au reușit să se certe, că a venit războiul și l-a luat. Și cu el o jumătate de viață netrăită, neiubită.

Odată cu moartea lui viața i-a fost împărțită, înainte și după. Iar mijlocul l-a trăit cum poate supravețui doar o femeie cu un copil în brațe, până la capăt!

PS: Dedicație bunicăi, Efimia!