Surorile din viața noastră sunt o binecuvântare.
Această relație se lasă cu multe lecții, vine să ne ajute în drumul nostru ulterior.
Mai ales când ambele au doză de încăpățânare care uneori se ridică la cote maxime. Mărturii dintr-o experiența concretă, cu tras de păr, la propriu.
Dragostea dintre surori, istoric vorbind, cunoaște multe controverse. Dar n-am să mă refer la ele, azi.

Sora este omul care te cunoaște goală, cel mai bine. Nici mama nu poate  pătrunde acolo unde vede și înțelege ea.
În timp, s-a format între noi o rețea nevăzută, ne simțim de peste mări și țări. O empatie pe alocuri inexplicabilă.
De exemplu: suparată rău, în gânduri, sună telefonul,  fără să mă uit știu cine-i, surioara.

O simt alături și nu sunt o lupoaică singuratică….
Singuratea nu mai este la singular, uneori tăcem la plural. Tautologia poate fi înțeleasă doar de surori.

M-a văzut : frumoasă, urâtă, vulnerabilă, fericită, supărată, proastă, deșteaptă. etc
Cu toate neajunsurile, ador momentul când o prind cum mă admiră.

Are un dar nativ de-a vedea și aprecia frumusețea la diferite nivele.
Am împodobit-o cu multe porecle, dar preferata rămâne – Maria Lopez. O combinație rară: îndemânatică cu un simț estetic dezvoltat. Dar n-a fost tot timpul așa.

Am trecut diferite perioade, cu bătăi, războaie, cel rece l-am trecut cam greu.
Și acum îmi amintesc cele doua fuste: una bleu, alta piersic.
Cu cinci ani mai mare, era delegată de mama să mă îmbrace încalțe, împletească. Un moment greu de suportat.

Când ieșeam din mâinile ei, pe neobservate treceam de la rasa europeană la cea mongoloidă. Perfecționista din ea, nu admitea nici un fir de păr să se plimbe rebel pe fața-mi .

Răbdam până la răscrucea coridorului de  la școală, după care ochii reveneau la forma lor europeană.

În una din zile, mă plâng că Albert se lasă greu îmbrăcat, e mofturos și-mi dictează cu ce să-l îmbrac. Replica m-o ,,prizemlit”:
-De parca tu erai altfel, tare moțocoasă!
Așa mi-am amintit cum mă convingea că fusta albastră e mai frumoasă decât cea piersic, mai puțin pretențioasă la murdărie. Am rămas rece la argumetele-i,  oricum, preferata rămâinea piersic, dar prea deschisă la culoare pentru tăvăleală din ogradă.
Mă îmbrăca, iar eu o dezbrăcam. Ritualul s-a repetat de multe ori. Până în momentul când de nervi am început a boci ambele.
Copilăria fără ea n-avea sa fie atât de plină, colorată, interesantă.
Am învățat să împărțim totul în jumătate, până și patul era măsurat și trasat. Nu mai vorbesc de bomboane sau alte chestii.

La 15-16 ani când fetele trăiau primele iubiri, eu de-am eram ,,bătrână” la acest capitol. Pentru că aveam o soră mai mare de la care învățasem multe ,,fiști”. Urechile prindeau toate cuvintele, șoșotelile dintre prietenele care veneau, chipurile să învețe la chimie. Uneori, discuțiile se rezumau:
Ai văzut cum se uita la mine, dar ce-a zis, te-a condus acasă? etc. Alteori, asistam la adevărate drame cu lacrimi și nențelegeri în iubire.
Recunosc, eram geloasă, mă iritau toți admiratorii. Se făceau vinoveți că nu se mai juca cu mine ca altă dată.

De exemplu: de-a magazinul sau reginele. Nu mai îmbrăcăm hainele mamei. 🤣
Fuuu, așa-mi era grețos! când îmi imaginam că se pupă cu toți neciopliții care strigau la poartă:
-Tania, Tania!
Nu suportam momentul  când îi vedeam că se uită iscoditor în ograda mea, fugeam repede să-i anunț că Tania nu-i acasă.
Așa că ar face bine să se ducă de unde au venit. Pe unul îl poreclisem Stog de Paie. Avea o coafură și un cap strășnicuț, în concepțiunea mea de atunci.
Deaceea când mi-a venit timpul, erau plicticos de previzibili băieții care încercau să mă agațe.
Dar să revin la sora mea

Am trăit momente unice. Ele s-au păstrat în arhiva noastră. Atât de frumoase și intime. Unele de nepovestit prin formă și conținut. 👁🤦‍♀️