Bucuria de mână cu recunoștința!

Mă apropii de așa-zisa vârsta lui Hristos.
Când aveam 15 ani credeam că o femeie la 33 de ani e babă.
Între timp percepțiile s-au schimbat și constat bucuroasă că mă simt mai tânără și iubitoare de viață ca la 28 de ani. Femeile după treizeci trec prin multe transformări. Unele frumoase și intense, viața ia un alt sens, cea pe care decid să i-o dau eu.

Din păcate sau din fericire am trecut acest pod al conștientizării de sine, prin punctul zero, când mi s-au schimbat valorile, percepțiile, până și felul de-a trăi emoțiile.
N-am făcut-o singură, am fost impusă.

 Momentul când ți se spune că ai putea fi bolnavă de acea boală pe care nici acum n-o pot pronunța sau scrie… Te apucă frigurile și frisoanele de rigoare.
Până la urmă s-a infirmat supoziția medicilor. Am răsuflat ușurată și recunoscătoare.
Dar tot acest timp l-am resimțit prin toți porii, mai prezentă nu cred că am fost vreodată.
Am trecut printr-un coșmar, de la frică până la revoltă și dincolo de cuvinte.
Momentul când evaluezi și reevaluezi pas cu pas, decizie cu decizie.

Atunci o parte din mine a murit de care nu mai aveam nevoie, dar mă încăpățânam s-o păstrez, chiar și cu prețul sănătății.
Întelegi că nu contează ce vor sau cred despre tine alții, important rămâne ce vrei și ce-ți place.

În rest sunt iluzii și porcării nedemne să-ți înghită timpul care și așa se scurge prea repede.

Adevăratele valori au ieșit la suprafață. Libertatea le-a surclasat pe multe altele. Și-a făcut loc printre primele poziții. Mă refer la cea din cerebel, pentru că alta nici nu poate fi. Mi-au fost testate limitele. S-au adeverit mai încăpătoare decât le credeam.
Am reușit să revin la o pasiune mai veche, cărțile. Nu mai sunt o sursă de evadare, ci una de inspirație și evoluție.
Îți vin astfel de gânduri și trăiri când treci pragul unui spital unde moartea se plimbă pe coridoare, și nici măcar ea nu te surprinde…

Printre ușile întredeschise mă uit iscoditor să găsesc vreun răspuns, am găsit altceva, câteva perechi de ochi. Aveau cel mult 3-4 ani. Am prins un moment cât o mie de cuvinte. Zâmbeau de-o curățenie și lumină rupte dintr-o altă realitate. Frumos și sfâșietor de dureros. Nu mai înțelegi nimic, totul devine de nedeslușit.

De ce, cum, pentru ce?
Nu știu răspunsul, dar i-am perceput ca pe niște mesageri.
Uneori bucuria își face loc și iese ca și apa. Așa, pur și simplu!

Câteva zile prin acest loc intermediar dintre viață și moarte îți poate schimba viața, sau nu. Totul depinde cât de mult îți dorești acest lucru. Mai degrabă percepția, atitudinea.

Nu pot să nu povestesc și despre o fetiță de aproximativ 23 ani:

De curând se căsătorise și-și doreau mult să devină părinți, dar nu le reușea. Astfel au început sa treacă diferite teste, analize. Au schimbat câțiva medici, nu gaseau cauza. A  căutat până a ajuns să iasă din cabinetul medicului în lacrimi, cu un diagnostic greu, prea dur pentru o fetiță la 23 de ani…
Fața ei descria multă neputință și durere.
Nu știu dacă istoria ei s-a încheiat sau lupta continuă.
Vreau să cred că a ieșit învingătoare!

Nu pretind că a fost un moment de revelație, dar am înțeles că darul cel mai de preț pentru mine este bucuria de-a trăi și de-a mă redescoperi fără preconcepții.
Mi-am făcut un ritual nou-nouț de-a fi recunoscătoare pentru oamenii frumoși și dragi care au decis să mă urmeze în drumul meu. Uneori mă reflectez frumos prin ei, alteori lasă loc pentru schimbări și rectificări. 🙂

E atât de bine când vasul e gol și-l poți umple, așa cum vrei tu!