Un altfel de interviu cu Helga – partea a 2-a! 🙂
După evenimentele din ultima perioadă, întrebarea pe care și-o pun mai toți votanții blocului ACUM este următoarea:
– Cum se iau deciziile în cadrul blocului? Că sunt atât de nereușite și cu un impact extrem de negativ.
– În majoritatea cazurilor sunt adoptate urmare unor discuții îndelungate și în controversă, dar aceasta este formula cea mai democratică. Nu aș susține integral remarca Dstra că sunt atât de nereușite. Deciziile luate în cadrul dezbaterilor libere au avut repercusiuni benefice pentru întreaga societate, în context referindu-mă la decapitarea conducerii mai multor instituții ale statului care serveau cu o docilitate repulsivă vechiul regim al lui Plahotniuc.
Trebuie să recunoaștem existența acestor schimbări pozitive, chiar dacă ele, în comparație cu nereușitele blocului, sunt încă într-o discrepanță evidentă. Mai credea cineva, cu 4-5 luni de zile în urmă, că nu-l vom mai avea la putere pe Plahotniuc și toată gașca lui coruptă!?
După ani de batjocură și dezmăț general, cetățenii sunt îndreptățiți să ceară reforme rapide, de substanță și radicale. Toate deciziile cu impact pozitiv au avut, per-ansamblu, girul întregii echipe a blocului ACUM. N-aș vrea să fiu incorect cu cetățenii noștri și cu alegătorii mei, din care faceți parte și Dstră, și să nu spun că au fost cazuri și de altă natură, repercusiunile cărora nu au fost dintre cele mai benefice.
Suntem într-o conjunctură politică prea vulnerabilă, marcată de neîncredere și suspiciuni justificate. E important ca toate deciziile să fie adoptate și asumate de toți deputații blocului. Mă refer, preponderent, la desemnarea membrilor guvernului și a șefilor structurilor administrative, aceștia fiind o emanație firească a întregului bloc și nu doar a unui ori altui ministru sau lider de partid. Cred că din aceste considerente au și reacționat în spațiul public colegii noștri Octavian Tâcu și Lilian Carp pentru a-și exprima nedumerirea, dar și regretele.
Trebuie să recunoaștem că mulți dintre noi nu avem încă o suficientă pregătire parlamentară și administrativă, de aceea, în unele cazuri, suntem într-o defensivă evidentă în comparație cu socialiștii lui Dodonsau democrații lui Plahotniuc. Pentru a edifica o echipă puternică și credibilă relațiile din blocul ACUM trebuie să se bazeze pe încredere și respect.
Concomitent, nu pot accepta cazurile când, doar de dragul menținerii echipei, se produc lucruri reprobabile, de aceea, după mine, este de o mie de ori mai corect și important să le prevenim, să le stopăm și să le combatem vehement (chiar cu riscul de a fi blamat de colegi) decât să le acceptăm orbește. Am mai avut cazuri similare în trecutul nu prea îndepărtat.
În actuală componentă a blocului ACUM avem și o importantă prezență a societății civile – tocmai 5 persoane, din care fac și eu parte. Nu cred că aș fi departe de adevăr afirmând că anume din acest grup (neafiliat partinic) vin multe sugestii și propuneri critice pe un subiect sau altul, rămânând a fi o voce aparte în cadrul blocului.
– Cine credeţi că ar trebui să dea explicaţii referitor la candidatura lui Vladimir Țurcanu?
Toți cei care l-am votat, fără vreo diferență. În egală măsură purtăm răspundere pentru acest eșec lamentabil, pe care, cu profund regret, nu am fost în stare să-l anticipăm. Îmi asum și eu acest regretabil fiasco, dar nu înainte de a deschide o paranteză din ajunul votului, fără a mă justifica.
Eram 3-4 deputați indeciși până în ultima clipă, dacă vom vota candidatul socialist, Vladimir Țurcan. În cadrul unei micro-ședințe ad-hoc am fost asigurați că vom avea o majoritate favorabilă la Curtea Constituțională, doar dacă votăm ambele candidaturi – Manole și Țurcan. În aceste circumstanțe, am acceptat propunerea respectivă.
Dacă cineva consideră că poți face minuni în parlament doar cu 26 de mandate ale blocului ACUM, amarnic greșește. «Mariajele politice» ad-hoc, de scurtă sau de lungă durată sunt rezultatul unor compromisuri inevitabile. Să nu ne facem iluzii că «partenerii» noștri sunt atât de naivi și neexperimentați încât, de bună voie, să cedeze o funcție sau să voteze o lege, fără a-și promova interesele.
Fără o majoritate parlamentară – de cel puțin 51 mandate ! – nu poți «visa frumos» în parlament; ești obligat să faci unele concesiuni, în speranța că vei și câștiga. În circumstanțele actuale, alte soluții nu există. În niciun caz nu vreau, prin aceste afirmații, să ne eschivăm de responsabilitatea eșecului de la Curtea Constituțională.
– Mă gândesc că e frustrant să fii deputat și să nu poți influența deciziile care se iau. Asta se deduce din postarea D-voastră de pe Facebook: ,,Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Curtea Constituțională este o adevărată rușine și o decepție totală”.
Cred că cele menționate mai sus varsă deja puțină lumină peste întrebarea Dstra. Nu am avut suficientă pregătire și intuiție parlamentară pentru a anticipa repercusiunile reale ale votului. Eram siguri că la Curtea Constituțională va exista o majoritate favorabilă, iar viitorul președinte va fi o persoană neafiliată partinic.
Intervenția mea publică a fost o reacție firească la un caz extraordinar, în care speranțele și strădaniile noastre s-au ruinat imediat. Încă o dovadă în plus că politica moldovenească, inclusiv cea parlamentară, este absolut imprevizibilă, iar la noi în parlament, ca și la Curtea Constituțională, 6-3=2!
V-ați referit în întrebare și la momentul rușinii pe care l-am trăit. Da, va mărturisesc că în activitatea mea de diplomat, dar și de ambasador, am avut foarte multe cazuri de adevărată rușine că reprezinți politicieni iresponsabili, corupți, aroganți, care acționează doar pentru interesele lor personale. Nu mai contează dacă au fost șefi de state, prim-miniștri (numai cât face cel faimos cu «karandasul!»), miniștri de externe etc. Același sentiment de rușine, dar și de decepție, le-am trăit și zilele acestea.
Cum altfel pot fi tratate solicitările lui Dodon către americani de a «recunoaște pe plan internațional neutralitatea permanentă a Republicii Moldova», dar cu trupe militare rusești pe teritoriul nostru! Și aceasta vine de la persoana care declară zilnic, sus și tare, că noi nu trebuie să facem geopolitică, ci să ne preocupăm exclusiv de «bunăstarea poporului». Sau panourile cu imaginea lui fericită, care au împânzit Chișinăul și întregul teritoriu al Republicii Moldova, pretinzând că el este unicul exponent al Independenței și «statalității» Moldovei.
Nu mai există cetățenii, poporul, nu mai există nici primul parlament care a declarat Independența, nu mai avem nici guvern, nici actualul parlament, nu mai există nici istoria adevărată a Țării Moldovei; la noi doar Dodon întruchipează «statalitatea»! Dar cât de sfidătoare sunt acțiunile cu ocazia zilei de 24 august, cu «eliberarea» și cu «Marele Război pentru Apărarea Patriei lui…Dodon»?! În asemenea cazuri, dincolo de sentimentul de rușine, persistă și cel de revoltă deplin justificată.
– Care a fost rolul lui Igor Dodon în această «afacere constituțională» ?
Dacă ar fi doar aceasta! Aș avea nevoie de partea a treia a interviului pentru a descrie implicarea lui Dodon în toate procesele politice și de altă natură din țară noastră. De parcă n-am fi o republică parlamentară, în care rolul principal, conform Constituției, îi revine parlamentului și guvernului ! I-aș sugera șefului statului să-i oblige pe numeroșii săi consilieri ca în fiecare dimineață să-i citească, la «volanta matinală», Fișa de Post a președintelui Republicii Moldova.
Poate ar fi cazul să o facă consilierul Chicu, expert în toate domeniile, care activ s-a manifestat inclusiv prin intervenția bădărănescă în adresa ex-președintelui Băsescu. Poate că în domeniul finanțelor e permis ca un consilier să facă declarații financiare sau bugetare, dar un consilier prezidențial îl consiliază doar pe președinte, fără dreptul de a face declarații politice. Pentru declarații politice este șeful statului sau purtătorul său de cuvânt, care este abilitat să vorbească în numele acestuia. Odată având «dezlegare» de la șeful lor, aceștia își permit orice fel de declarații.
Deopotrivă, am rămas și eu «profund impresionat» de Dodon, care ne informează public când vor avea loc următoarele alegeri locale, cum și în ce mod trebuie să fie organizate, care trebuie să fie preocuparea deputaților, când va fi ridicat mandatul deputaților, când va veni procurorul în parlament, când și cum găgăuzii trebuie să voteze, când și cum guvernul trebuie să activeze, care taxe sunt necesare, ce evenimente istorice trebuie să le sărbătorim și care sunt cele periculoase pentru «statalitatea» noastră etc. De parcă n-ar mai exista nici parlament și nici guvern!
Din recentele lui declarații rezultă că și eu ar trebui să-i mulțumesc pentru că «m-a făcut» președinte al Comisiei de Politică Externă și Integrare Europeană, chiar dacă, în opinia lui, nu meritam! Același Dodon mi-a mai făcut o «favoare» cu vreo 2 ani în urmă, când a semnat decretul de revocare a mea din funcția de Ambasador în Belgia, Luxemburg și la NATO. A făcut-o cu o nedisimulată satisfacție și profundă recunoștință lui Plahotniuc, Filip, Leancă și Galbur. Nu Dodon este persoana care trebuie să-mi dea nota de apreciere, ci alegătorii mei! Altfel, unde ajungem? Cam la ceea ce am avut până nu demult?
Sunt dispus să discut cu deputații socialiști Greceanâi, Batrancea, Ceban, Țârdea sau Vartanean pe orice subiect din activitatea noastră parlamentară. Suntem deputați ca să identificăm soluții și posibilități de colaborare într-un domeniu sau altul de interes pentru cetățenii noștri. Nu accept apostrofările de la «informali», precum și arătatul din deget sau excesele de zel, indiferent de la cine acestea ar veni!
– Cine ar trebui să tragă concluziile de rigoare și să suporte consecințele?
Toți cei implicați în acest caz reprobabil, fără excepție. Situația respectivă este una specifică pentru realitățile noastre. În aceste condiții, chiar dacă acționăm cu cele mai bune intenții, trebuie să manifestăm mai mult pragmatism politic și parlamentar. A lăsa realitățile politice să meargă cu de la sine putere, fără careva implicare personală sau a echipei, în speranța că vom avea un Happy End, este,după mine o mare naivitate și lipsă de experiență. Consecvența, demnitatea, verticalitatea, dar și fermitatea acțiunilor trebuie să ne caracterizeze în actualele circumstanțe politice și de acum încolo, altfel, devenim simpli pioni pe o tablă de șah cu mișcările demult calculate.
– Cine umblă cu pocloane pe la Palatul Sultănesc? Sau totuși e Palatul Rusesc?
Pentru a fi sincer și a «face dreptate» situației menționate de Dstră, voi spune tranșant: ambele sunt! Nu voi accepta substituirea unui fost regim oligarhic cu unul pretins democratic și popular. Tentațiile sunt mari, iar tentativele de a prelua inițiativa și domeniile cele mai importante și strategice ale statului sunt mult prea evidente. «Înțelegerea Politică Temporară», semnată de blocul ACUM și PSRM, nu prevedea asemenea lucruri, de aceea este imperativ necesar de a le stopa.
Se vorbește foarte mult în ultima perioadă despre necesitatea semnării unui nou Acord de colaborare între blocul ACUM și socialiști. În ce mă privește, nu împărtășesc această abordare și nu văd necesitatea semnării lui. Noi am realizat o parte nesemnificativă din « Înțelegerea Temporară». Foarte multe aspecte importante din domeniul justiției au rămas doar la nivelul intențiilor și al declarațiilor.
După mine, ar fi suficient să elaborăm un Addendum la documentul deja existent, în care să ne referim la aspectele concrete și punctuale ale reformei justiției, altfel degeaba mai pedalăm pe această «majoritate parlamentară»! Fără o justiție radical reformată nu avem nicio șansă să avansăm în democratizarea societății și să asigurăm prosperitatea Republicii Moldova.
Așadar, să ne onorăm mai întâi promisiunea în domeniul justiției și, ulterior, vom decide cum procedăm. Graba, în contextul politic actual, nu-și are niciun rost și este, după mine, periculoasă. De ce ar trebui să ne grăbim cu un nou document de colaborare de vreme ce pe actualul nu l-am finalizat încă? Doar pentru a profita de situația politică curentă și de a beneficia de dividende politice în ajunul alegerilor locale?
După mine, e o tactică periculoasă, din care noi, cei de la ACUM, vom ieși foarte șifonați. Totodată, nu agreez incorporarea în eventualul nou document a unui compartiment despre comportamentul actualei majorități parlamentare (ACUM și PSRM) în campania electorală pentru alegerile locale. E suficient doar declarații publice verbale între concurenți. Nimic mai mult. Electoratul este unicul în drept și în măsură să ne dea aprecierea programelor noastre electorale.
Doar am menționat de atâtea ori că suntem foarte diferiți, iar acum vrem să demonstrăm că suntem aceeași?! Nu mă angajez în această “afacere”politică. Colaborăm pe domeniile în care avem abordări comune, în caz contrar nu avansăm cu ele. Rămân pentru timpuri mai bune. Cred că e absolut democratic și colegial.
Mă întrebați cine umblă cu plocoane pe la Palat? Păi… îi vedeți și Dumneavoastră, sunt suficient de vizibili!
– Există un concept, o strategie de guvernare pe termen scurt și mediu? Din ce se vede, deduc, că nu-i și nici n-a fost.
Nu aș fi atât de categoric: acestea se conțin în programul de guvernare aprobat de parlament. Că sunt bune sau mai puțin bune, urmează ca cetățenii să decidă. Evident că se impune o actualizare a lor, deoarece situația de acum 3 luni de zile s-a schimbat în mare parte.
Sunt foarte îngrijorat, chiar nemulțumit, de ceea ce se produce în domeniul securității statului (în parlament nu am votat niciun document la acest capitol), de asemenea, de lentoarea reformelor de substanță la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, de menținerea vechilor cadre compromise atât din corpul diplomatic cât și cel administrativ-tehnic. MAEIE a fost foarte mult contaminat în ultimii ani de factorii politici și partinici, de aceea e necesară o salubrizare de substanță și nu doar una «parfumată»!
– Ce acțiuni concrete preconizați dumneavoastră să faceți în următoarea perioadă? Pentru că se creează impresia că cei de la Bloc acționează haotic. Și-au asumat rolul de reacționari.
Dacă întrebarea mă vizează pe mine, atunci voi fi de o mie de ori mai atent, dar și exigent cu sine și cu documentele pe care le voi vota. Am comis mai multe erori și greșeli, recunosc acest fapt. Nu vreau să le mai repet. Doar după ce voi fi ferm convins că votul meu schimbă situația în bine și este în interesul cetățenilor și a celui național, numai atunci le voi accepta. Aceasta am promis alegătorilor mei din circumscripția uninominală nr.26 Chișinău (Buiucani-Centru-Telecentru).
Nu aș putea să mă pronunț din partea întregului bloc, dar sunt sigur că majoritatea absolută a colegilor mei sunt ghidați de aceleași exigențe.
– Considerați că au procedat corect colegii Dstră Octavian Țâcu și Lilian Carp prin poziția lor separată din parlament și blocul ACUM?
Este dreptul lor ca deputați și cetățeni să-și exprime liber opiniile pe un subiect sau altul de actualitate majoră și nu este nimeni abilitat să le interzică. Nu am niciun motiv de a le reproșa ceva, cu atât mai mult că și eu am suficiente motive de îngrijorare și chiar de nemulțumire cu situația curentă. A accepta derapajele evidente doar de dragul menținerii cu orice preț a unei «majorități parlamentare» este mult prea riscant, iar repercusiunile acestora sunt deja vizibile, cetățenii deja taxându-ne dur pentru aceasta.
În activitatea mea de deputat (le-am spus deschis și colegilor mei din bloc) mă conduc conform următoarei ierarhii: în primul rând sunt deputat, în al doilea rând fac parte dintr-o fracțiune. Sunt persoana care respectă deciziile echipei, dacă acestea converg și coincid cu convingerile și obiectivele mele.
– Ce mesaj vor să transmită rușii cu vizita lui Serghei Șoigu la Chișinău?
Este unul foarte simplu chiar și pentru studenții de la anul I Relații Internaționale sau Politologie: «Transnistrizarea» Republicii Moldova, adică federalizarea ei. L-ați văzut recent și pe ministrul lor de Externe, Lavrov, cum resuscitează cadavrul planului Kozak. Rușii valorifică plenar vulnerabilitățile noastre politice curente și promovează, în stilul lor tradițional, federalizarea, care-i susținută și de către Igor Dodon.
Este indubitabil că lui Dodon i s-a permis mult prea multe în domeniul politicii externe încă de vechea guvernare, iar în prezent el nu mai ține cont absolut de nimic, nici de faptul că parlamentul și guvernul sunt structurile statului abilitate să elaboreze, să aprobe și să implementeze obiectivele strategice ale politicii noastre externe.
El le ignoră în mod intenționat, profitând de conjunctura politică curentăși de lipsa unor reacții consecvente și foarte clare din partea noastră. Am apreciat intervenția dnei prim-ministru Sandu vis-a-vis de vizita lui Șoigu, dar nu a fost suficient, oricum Dodon a procedat cum a dorit. Vizite de acest gen pot avea loc doar cu asentimentul guvernuluii și al parlamentului.
Pe Șoigu l-am fi așteptat nu doar cu ocazia «eliberării», ci cu mult mai devreme ca să-și retragă armata care se află ilegal pe teritoriul nostru. L-am fi așteptat dacă venea să pună în aplicare Rezoluția ONU, privind retragerea armatei ruse din Republica Moldova, altfel vizita lui este un gest sfidător și de divizare a societății moldovenești, susținut de unele forțe politice de la noi, pe care le cunoaștem foarte bine. Prezența lui Șoigu mai are și o conotație regională și internațională, la care n-aș dori să mă refer acum, deoarece am avea nevoie de un interviu suplimentar.
– Credeţi că va exista vreodată o schimbare de mentalitate în rândul politicienilor din Moldova?
În perioada sovietică RSS Moldovenească a fost un veritabil poligon al experimentelor ideologice, politice, etnice, dar și agricole. Numai cât făceau grandioasele complexe zootehnice ale faimosului doctor în științe filosofice Ivan Bodiul! Dacă vă mai aduceți aminte, ministrul culturii era un zootehnician, mulgatoarele simbolizând promotorii adevărați ai noi culturi comuniste; la învățământ – evident un politruk, care n-avea nimic în comun cu educația, s.a.m.d.
Considerați că atât de lesne ne-am debarasat de acea mentalitate? Realitățile politice și ideologice de altă dată ne-au marcat prea profund ca să putem vorbi de o schimbare de mentalitate a politicienilor, dar și a cetățenilor. Tropăitul pe loc a «kazaciokului» de la ’91 încoace este cel mai concludent argument.
Sunt cazuri care mă întristează, deoarece unii politicieni din generația tânără sau chiar foarte tânără au un comportament ce nu diferă mult de cel al persoanelor în vârstă, afectați și marcați profund de morbul comunismului. Aș vrea să cred că vom avea și noi o nouă generație de politicieni, mentalitatea cărora nu va mai fi ancorată atât de mult în perioada de glorie «a secerii și ciocanului».
-Vă mulțumesc !!!!
– Și eu vă mulțumesc tare mult.
